Buletin de… acasă

     Dau o floare pentru un buletin…

     Îmi expiră buletinul. Nu astăzi, dar peste o scurtă vreme. Veţi zice, Şi ce e cu asta, tuturor ne expiră la un moment dat buletinele, paşapoartele, legitimaţiile de serviciu, de ştrand ori de bibliotecă… Da, dar…, cînd îmi amintesc ce experienţă am fost nevoită a trăi acum zece ani, atunci cînd l-am făcut, mă ia cu frig şi ameţeală.

     Vă povestesc. Mă înfiinţez eu împreună cu Etta, mama mea, la sediul poliţiei oraşului în care locuiesc, adică Timişoara, să intru cu mîndrie în rîndul cetăţenilor onorabili şi oneşti, adică să îmi fac buletin în acest mirific oraş, unde Etta deţinea un apartament. Buun. Prezentăm actele, în regulă!, certificatul meu de naştere, buletinul mamei, actul ei de proprietate a apartamentului, declaraţia ei cum că „mă primeşte în spaţiu”. Prima obiecţie a tovarăşului de la ghişeu (precizez că asta se petrecea în anul de graţie 1999…), Da’ vă trebuie contract de închiriere. La care Etta zice, Domnule, noi nu avem nevoie de un contract de închiriere, eu nu îi închiriez fiicei mele apartamentul, ea va locui pur şi simplu acolo, ca fiică ce îmi este. Acesta, nimic, Fără contract de închiriere nu poate să primească buletin aici, Etta insistă că e mama şi nu îi închiriază copilului personal apartamentul, după vreun sfert de oră omul se plictiseşte şi zice, Bine, hai să vedem documentele. Numele de familie e acelaşi, certificatul de naştere în regulă, buletinul dumneavoastră la fel, actul de proprietate, declaraţia, foaaarte biiine, dar unde e certificatul dumneavoastră de căsătorie? Se uită Etta lung la el, la fel de lung la mine şi întreabă, Dar pentru ce aveţi nevoie de certificatul MEU de căsătorie?

     Urmăriţi?

     La care tovarăşul răspunde, Păi ca să vedem dacă soţul dumneavoastră e tatăl fetei… Rămîne Etta fără replică, cu ochii bine lipiţi de un perete iar pe mine mă pune dracul şi îi zic, Dar nu vă supăraţi, puteam fi copil din flori! Ce legătura are una cu alta? Vă aduc o floare şi declar că aceasta e tata!!! Eu am nevoie de buletin, nu de declaraţie de conformitate!

     Începe omul a ridica tonul, Etta în continuare siderată, eu strig şi mai tare că aduc presa scrisă, radioul şi TV-ul, că fac publică întreaga istorie, bineînţeles că am fost scoase afară din sediul poliţiei. De poliţişti.

     PS: Buletinul l-am făcut. Că am dat şi de oameni normali. Însă nu pot să nu gîndesc la ce mă aşteaptă acum. Etta a plecat, din nefericire, de ceva vreme, apartamentul e în continuare pe numele ei din motive de lipsă de cîteva zeci de milioane lipsă, obligatorii pentru notar şi stat pentru succesiune.

     Îmi este frică să mă duc să-mi reînnoiesc buletinul. Dacă va trebui să dovedesc că eu sînt eu...???